miercuri, 4 mai 2011

Aretha Franklin, Regina muzicii Soul, scrie o carte de bucate


În urmă cu câteva zile, în cadrul unui show Tv american, cea care este supranumită "Regina muzicii Soul”, Aretha Franklin, a anunţat că va publica o carte de bucate cât de curând, urmând exemplul divelor de la Holywood Eva Longoria şi Gwyneth Paltrow. Întrebată despre ce va fi cartea de bucate, care e genul de gastronomie pe care o va aborda, Aretha a răspuns că nu ştie încă, dar cu siguranţă va găsi tema cea mai bună.
Una dintre cele mai "grele” cântăreţe ale Americii şi ale lumii (la propriu şi la figurat), Aretha Franklin ţine un regim drastic, care a ajutat-o să slăbească 38,5 kg. Şi încă ar mai trebui să dea jos! Iar dacă reţetele ei favorite nu prea se mai potrivesc cu regimul dur, ea îşi doreşte ca măcar să le poată împărtăşi fanilor (că nu toată lumea e supraponderală).
Ea a declarat cu privire la lupta ei cu greutatea: "Am mâncat foarte mulţi hamburgeri, mai ales când eram la drum. Acum, doar ocazional mai gust o bucăţică, pentru că îmi place mâncarea fast-food, dar încerc să reduc la minimum consumul de astfel de alimente. Acum mănânc în special salate şi hrană sănătoasă”. Chiar dacă nu ştie exact care e tema cărţii, ea a spus că nu va lipsi reţeta numită "Aretha Salad” (salata Arethei), care include ridichi, măsline, morcovi, foarte puţină brânză rasă şi un dressing cu puţină lămâie.

Jurnalul Naţional, ediţia online din 2 mai 2011

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu