vineri, 4 noiembrie 2011

De la ţoiul de ţuică la "hibernalul" de chitară

Primul sfârşit de săptămână al lunii noiembrie stă cu siguranţă sub semnul artelor. Cel puţin în Bucureşti, unde vor continua să se desfăşoare manifestări de amploare, precum Festivalul Naţional de Teatru (ediţia a 20-a: 28 octombrie – 6 noiembrie), dar şi la Braşov, unde este în toi Festivalul Naţional de Operă, Operetă şi Balet (21 octombrie – 26 noiembrie) sau la Constanţa, unde are loc Festivalul Internaţional al Muzicii şi Dansului (23 octombrie – 20 noiembrie). Însă, cum cultura, singură, nu ţine nici de foame, nici de cald, să spunem că în ţară (ca şi în Bucureşti) încă mai au loc festivaluri şi târguri unde sunt etalate roadele toamnei (şi, la o adică, în aceste zile, toate pieţele din ţară sunt în plin festival dacă ne luăm după bogăţia de legume şi fructe de pe tarabe). Dar, să trecem în revistă şi câteva evenimente, cu regretul că nu e loc să le amintim pe toate.

Gastronomie. În zilele de 4, 5 şi 6 noiembrie se desfăşoară Festivalul folcloric şi târgul tradiţional de la Măgureni, judeţul Prahova. Roa­dele toamnei şi mân­cărurile tra­di­ţio­na­le şi ecolo­gice vor fi vedetele acestei ediţii sub sloganul: "Să ne amintim de farmecul Ro­mâniei interbelice şi de seninătatea şi simplitatea cu care îşi duceau traiul bunicii noştri".

Festivalul ţuicii, rachiului, pălincii şi horincii va atrage nenumăraţi cunoscători duminică, 6 noiembrie, în satul Covaci, din judeţul Timiş.

Un târg de produse bio se organizează în perioada 4-6 noiembrie la Timişoara. La Expo Bio 2011 expun producători şi comercianţi de produse bio, naturale sau organice.

Târgul de Bunătăţi revine la Câmpina, unde, pe 5 şi 6 noiembrie, producătorii – dar mai ales gospodinele şi gospodarii locului – te îmbie cu conserve delicioase pregătite în această toamnă. Nu vor lipsi nici mierea, brânzeturile, pastramele şi cârnaţii.

Vă plac show-urile culinare sau vreţi să schimbaţi ceva în bucătărie? Atunci nu rataţi în acest week-end Expoziţia "Bucătăria Mea" de la Constanţa (3-6 noiembrie). Cei mai cunoscuţi bucătari de la malul mării vă vor arăta că litoralul rămâne… gustos şi în afara sezonului estival.

"Târgul de Mere al producătorilor locali" – eveniment care îşi propune să popularizeze consumul de mere drept componentă de bază a unui stil de viaţă sănătos – are loc, în toate magazinele Real Hipermarket România, în perioada 3-6 noiembrie.

Târguri. În zilele de 3-6 no­iembrie, la Sun Plazza Shopping Center din Bucureşti, are loc Târgul "Lumea Cadourilor", cu daruri inedite pentru sărbătoriţii zilei de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Şi tot cadouri pentru cei sărbătoriţi puteţi cumpăra dacă ajungeţi la Târgul de Mihail şi Gavriil, care are loc, ca în fiecare an, la Muzeul Naţional de Geologie din Bucureşti. Puteţi achiziţiona cristale şi bijuterii cu pietre preţioase şi semipreţioase.

Peste 40 de agenţi conomici din România şi Ungaria şi-au dat întâlnire, începând de joi, 2 noiembrie, la Bistriţa, unde are loc cel mai mare târg zonal de bunuri de larg consum din acest an. La "Expo Bistriţa" pot fi achiziţionate, la preţ de fabrică sau cu reduceri semnificative, următoarele tipuri de bunuri: confecţii, tricotaje, încălţăminte, marochinărie, cosmetice, bijuterii, cadouri, articole de uz casnic, produse alimentare. Surprizele din acest an sunt "salonul verde" (produse naturiste, produse apicole, bulbi de flori) şi salonul auto. Târgul se va încheia duminică, 6 noiembrie.
Principalele companii care se adresează copiilor şi viitoarelor mămici sunt prezente la ediţia de toamnă a Baby Boom Show, care are loc la Romaero – Băneasa, în perioada 3-6 noiembrie.
Cultură. În zilele de 4-5 no­iembrie, la Centrul Cultural Teatrul Vechi "Mihai Eminescu" din Oraviţa, are loc Festivalul "Zilele George Enescu la Oraviţa". Expoziţii de cartofilie şi filatelie, dar şi de documente vechi, spectacole de muzică, vernisaje şi un colocviu pe tema "George Enescu în Banat" vor contura un eveniment la care localnicii sunt invitaţi pentru a-l omagia pe marele compozitor român.

Joi, 3 noiembrie, la Sibiu, a în­ce­put cea de a VI-a ediţie a Festivalului Cultural "Ars Hungarica". Până duminică, 6 noiembrie, vor avea loc concerte de diferite genuri muzicale ale unor formaţii din România şi Ungaria, expoziţii, spectacole de teatru, întâlniri culturale.

Continuă "Hibernalul de Chitară", organizat cu concursul Bi­bliotecii Naţionale, în perioada 22 octombrie – 10 decembrie. Spectacolul acestui week-end este "Pa­limpseste" (Maxim Belciug – chitară, Vlaicu Golcea –electronice), cu fragmente din "Oamenii nu merită poezia" de Liviu Uleia, în lectura lui Gabriel Spahiu.

Târgul Colecţionarilor de la Suceava va avea loc în zilele de 5 şi 6 noiembrie. Societatea Numismatică şi Filatelică Română va aduce în atenţie obiecte atinse de patina timpului – podoabe, mărci poştale, piese de decor sau mobilie -–, însoţite de poveşti captivante.

Publicat de Tudor Cires in Jurnalul National din 3 octombrie 2011

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu